Îhhh... help?

În aprilie am făcut prostia "să îmi şterg" profilul de pe blog şi de atunci mi s-au blocat vizualizările la 2.700. Concluzia? Nu umblaţi la profiluri dacă nu ştiţi la ce umblaţi. 

Şase. Treisprezece.

Fără îndoială...

Ce e negru... nu poate fi alb.

Sexul frumos

Se spune că în spatele tuturor războaielor a fost întotdeauna o femeie. Bineînţeles că în lume există multe categorii de femei. Dar poate fi femeia încadrată într-un anume tip? Nu, datorită, în primul rand, complexităţii ei. Aş putea doar să trag nişte linii generale şi foarte vagi, pentru a-i contura mai bine a fi-ul. Dacă nu reuşesc să le amintesc pe toate aici, atunci scuzele mele. Mă vor completa alţii mai bine.

- există categoria femeilor frumoase şi aici, de obicei, intră cele îngâmfate, prefăcute şi cu sufletul putred. Nu deştepte, dar viclene. Îşi laudă frumuseţea artificială pe unde apucă, astfel încât creează un mit al frumuseţii venusiene în jurul lor. Toată lumea e invidioasă pe ele (oare chiar aşa? Când ai propria ta viaţă aranjată frumos, chiar te interesează că rujul cutare a făcut minuni pe buzele cutare?). Partea bună e că bărbaţii întorc capul cu uşurinţă după ele. Partea proastă vine atunci când e vremea demachierii. Vorba aia: “te culci lângă un păun şi te trezeşti lângă o pupăză.” Mai mult se laudă singure sau se laudă a fi urâte, tocmai pentru ca publicul să le contrazică şi să le aclame încă o dată frumuseţea. Noroc cu masca de machiaje care poate să amăgească chiar şi pe cel mai rafinat cunoscător de frumuseţe; ele îmbină prostia cu bătrâneţea şi tot aşa; se miră foarte repede: “Da? Sunt frumoasă? Ah, n-am observat…”; fac pe inaccesibilele, crezând că aşa vor alerga mai mult bărbaţii după ele. Da, e incitant când femeia îşi păstrează în jurul ei un mister, însă, la un moment dat, există probabilitatea ca bărbatul respectiv să se simtă complexat şi frustrat pentru că nu-i câştigă inima şi atunci “o lasă în plata Domnului”;

- există categoria femeilor frumoase, care nu au habar de potenţialul lor. Nu s-au lăudat singure şi astfel lumea nu a avut timp să le observe, fiind acaparată de categoria femeilor frumoase îngâmfate. Aceste femei rămân nobile tocmai pentru naivitatea lor. Sunt naturale, n-au nevoie de machiaje excesive şi sunt calde; poate nu sunt cele mai apreciate, dar cu siguranţă sunt mult mai “femei” decât cele din categoria anterior specificată;

- există categoria femeilor şi frumoase şi urate. Frumoase în anumite poziţii, urâte mai tot timpul. Dar bineînţeles, se cred cele mai divine şi habar n-au că bărbatul de lângă ele se mai scapă la prietenii lui cu câte-o remarcă, care, bineînţeles, nu le avantajează. Aceste femei se laudă că ţin lângă ele bărbaţi care nu-s interesaţi de frumuseţea trupului, ci de cea a sufletului. Păcat însă, că ei sunt mulţumiţi doar cu frumuseţea feţei şi dacă femeia mai are şi un suflet mare pe deasupra, atunci e bine: mai primesc şi ei câte un bonus;

- există categoria femeilor urâte care se cred frumoase şi destepte. Pentru că nimeni nu a avut curajul să le zică în faţă că sunt cum sunt, ele au luat această tăcere diplomatică ca pe o admirare în linişte a “frumuseţii” lor. Păstrează invidie maximă pe celelalte femei, sunt speriate de tinereţea altora, stau acasă toată ziua şi bârfesc, se cred foarte inteligente, dacă abordează un pic din stilul “hai, mai la distanţă”, atunci e foarte bine. Doar să ştie bărbatul că ea nu cedează aşa uşor (!) şi dacă cedează, atunci măcar să-l ţină sub papucul ei; nu se prea machiază, considerând că machiajul strică, însă, remember: nu orice femeie arată bine nemachiată deloc-deloc;

- există categoria femeilor urâte care sunt conştiente de aceste minusuri. Dar rămân mândre pentru că, nu ştiu cum se face, dar reuşesc să păstreze lângă ele bărbaţi arătoşi, spre disperarea femeilor frumoase şi îngâmfate, care aleargă după 10 iepuri deodată şi nu reuşesc să prindă niciunul bun. Aceste femei nu-şi ascund urâţenia, nu-şi laudă inexistenta frumuseţe, ci rămân în tacere şi-şi savurează victoria de a fi preţuite de bărbaţi chipeşi;

- exista categoria femeilor urâte, dar care se vor a fi frumoase şi atunci îşi expun doar o parte care-i cât de cât mai acceptabilă, restul lăsând în umbră. Sigur că un aparat de fotografiat bun, un machiaj potrivit, o poziţie avantajoasă şi un photoshop scot în evidenţă “frumuseţea” ascunsă. Sunt disperate pentru că se simt mici şi neînsemnate în comparaţie cu femeile frumoase îngâmfate, dar nu se dau bătute, vor şi ele atenţie din partea sexului tare cu orice preţ.

Şi, desigur, femeile din categoria mea (atât, nimic mai mult) care sunt iubite de bărbaţi frumoşi cu ochii verzi, spre nemulţumirea femeilor de mai sus…

Eu, floarea de cireş

Oamenii mă uimesc şi-acum.
Aş vrea să cunosc ca ei
toate lucrurile pe numele lor şi-n drum
larg să-mi alătur paşii de paşii lor grei.
Fiecare zare să nu aibă-n spatele ei înc-o zare,
fiecare cuvânt să nu aib-un clopot mai mult,
de care numai eu, când se face noaptea, s-ascult.
O viaţă-aş vrea, o viaţă oarecare,
atât de strâmtă,-ncât să pot dormi
şi uita vocile nepământene;
cerul molatec, destrămat în gene,
Să nu mai poată visuri zămisli.

Uneori îmi spun: am să mor
atât de singuratecă-n mijlocul lor;
limba simplă a bucuriilor n-am învâţat;
am să mor ca o pasăre care prea mult a zburat,
dar n-a făcut cuib nicăieri.
În loc să trăiesc, am cântat melancolicul ieri;
şi semnele pe care le-am primit n-au fost de laoameni,
au fost de la flori. Tu cu cine te-asameni?
mă-ntrebau pururi privirile omeneşti.
Din pământ ca noi toţi porneşti,
dar este-n inima ta o pace şi o-ntunecime
din care cresc nişte vorbe ciudate. „Mulţime,
nu mă goni, ca voi sunt, ca voi sunt şi eu! ”
Dar ei mă lăsau deoparte mereu,
şi cuvântul „poet” răsuna în râs,
pe buzele lor, care n-au sărutat, n-au surâs.

Magda Isanos - Oamenii mă uimesc